Fantana Blanarului

– Pastele masii ! La dracu cu magarul lor cu tot !! striga soferul in timp ce masina , o Dacie veche de peste 10 ani, cu tabla mancata de rugina in dreptul portierelor, patina pe o pojghita de gheata si se infipse, incapatanata sa raspunda la comezile volanului, a bratelor barbatului si chiar si la injuraturi, in rapa destul de adanca de pe marginea drumului spre sat. Avusesera noroc totusi, botul automobilului se opri intr-un troian inainte de a lovi salcamul.

– Sa-i ia dracu’ cu animalele lor cu tot ! Asta e magaru’ lu’alde Ousor… il recunosc dintr-o mie ca doar al lor are urechea ceia stanga, roasa pana la jumatate. Pastele masii de animal! Pastele masii de masina ! Nu mai vrea sa porneasca acuma domnu’ inginer ! Ce ne facem ?

– Pai, Marine, cat mai e pana in sat ?

– Inca, 10-15 kilometri. Facem mai bine de 3 ore pe vremea asta daca plecam pe jos. Da nu va sfatuiesc domn’ inginer.

– Lupii ?

– Lupii nu au mai batut prin partile astea de cand tata o prins lupoaica aia mare, chioara de un ochi in ´56. De avea mama bunda aia captusita si frumoasa… ai vazut-o si matale de Sfantu’ Nicolae la biserica. Nu de lupi zic, porcii… rup nu alta. Ma mir cum de magaru asta o putut ajunge asa departe de sat si sa ramana intreg.

– I-or fi dat drumu ei…

– Da… nu mai au cu ce sa-l hraneasca… iarna grea… Haide boala, ´tu-ti grijania matii de masina !! Nu mai vrea sa iasa, patineaza rotile domn’ inginer. Stati in masina la caldura… ma duc sa scot lopata din portbagaj sa dau zapada deoparte.

Soferul iese insa locul lui e luat destul de repede de o portie de ger care se strecoara inauntru si care il face pe inginer sa tremure din toate oasele. Barbatul de afara a scos lopata de la spate si fugareste magarul pe camp. Il mai loveste peste spinare atunci cand il prinde, varsandu-si nervii pe el. Cade insa de doua ori in zapada si, cu pantalonii uzi, revine in masina ca sa se incalzeasca putin.

– Ce sa-ti fac Marine… magar ti-a trebuit pe zapada asta

– Eh…

– Hai afara… hai ca merg si eu.. mai ai o lopata in portbagaj ?

– Da, domn’inginer.. da’ lasati ca ma descurc eu …

– Taci Marine, ce vrei sa fac ? Eu te-am chemat sa vii sa ma iei de la Bujoru in miezul noptii…

– Cat ziceti ca e cesasul ?

– Trecut de 12… era 11 jumate cand am iesit din Cavadinesti…

– Asa tarziu ? Domn’.. Domn’inginer, nu rezolvam nimic acuma .. Hai.. Hai mai bine sa intram in masina… dam drumu la radio…

– Ce ai Marine? Ce te-ai albit asa la fata ? De ce ti-e frica ? E luna sus pe cer, lumina aveam… e senin. Doar ca bate un ger.

– Nu am nimic , ce sa am ? Numai ca …

– Ce ?

– Domn’ inginer, da’un loc mai bun sa ne fi oprit nici ca se putea sa nu fi gasit… Haideti in masina mai degraba ca acus apare…

– Apare ? Despre ce vorbesti Marine ? De ce sa intram ? Hai mai bine sa mai incercam sa vedem poate iesim de aici …

– Sa treaca domn’inginer… si pe urma mai incercam … va rog eu …

– Sa treaca ? Cine Marine ?

– Fetita…

Amandoi barbatii au auzit-o plangand. Aparuse de niciunde, pur si simplu in mijlocul campului la cativa metri de masina celor doi, mergand paralel cu liziera de salcami scheletici. Cand inginerul a vazut-o, goala, cu fasii de piele jupuita pe picioare, cu bratele pline de pustule si umpland aerul cu miros de carne arsa , s-a indoit de mijloc si a inceput sa vomite. Plangea… de fapt, mai degraba sfasia portii intregi din aerul racoros al noptii in bucati de durere grea, fierbinte, plina de deznadejdea venirii din Iad.

– Domn’ inginer… intrati in masina… Acus pornesc motoru’, sa fac cald, dau drumul la radio…

– Ce-i asta ? Da-mai tare radioul ala , nu vreau… nu vreau sa o aud cum plange … Marine, unde suntem ?

– Grijania masii de treaba, incepu soferul sa injure, insa aducandu-si aminte de ce e afara isi musca limba si ii ceru iertare lui Dumnezeu. E Fantana Blanarului domn’inginer si fetita asta de ai vazut-o si mata… ehe… ii poveste lunga .

– Spune-mi …

– S-o intamplat dupa razboi, imediat, la nici un an de zile. Blanaru’asta o fost un om de prin partile noastre, locuia in sat chiar in casa aia cu via parasita de langa SMT. Era un om lacom si mandru, dar totusi lumea il stia de cinstit si serios. Era insurat cu o verisoara a mamei mele si avea un baiat, leat cu mine la scoala. Asa cum s-a intamplat peste tot, cand a venit razboiul, barbatii toti au plecat in armata, unii voluntari, cum o fost tata meu si care au luptat pana in est, la rusi, de au cazut prizonieri la Sevastopol, altii, ca Blanaru si ca bunicu’, luati cu forta si care au luptat pana in vest la Tisa. Razboiul i-o schimbat pe multi… pe unii in bine, cum o fost nasul meu Alec… ala din cartofor si betiv s-o cumintit si o devenit om chibzuit, o fost si primar de vreo 2 ori, inainte sa vii matale. Pe altii insa, in rau. Era si normal, Moartea ii atinge pe toti, dar in moduri diferite. Unii il uita pe Cel de Sus, altii …

– Blanaru’ ?

– Blanaru’ fusese printre primii barbati care s-au intors acasa. Daca nu chiar primul, insa cand o aparut in sat, lumea l-a vazut schimbat. Slabise mult de parca ceva il mancase pe dinauntru, abia daca mai putea sa vorbeasca. Mama l-o vazut cand o intrat in sat si imi povestea ca era atat de cocosat si jigarit de parca ar fi venit altcineva imbracat in pielea lui. Cum o ajuns acasa o alungat-o pe nevasta-sa. Copilul, baiatul, nici nu a vrut sa-l mai primeasca in curte, iar el s-a pus pe baut. Bea de stingea, spirt, gaz, tot ce prindea… iar nevasta-sa si baiatul mureau de foame. I-o primit mama si i-o hranit cateva luni, daduse si foametea peste noi atunci si imi aduc aminte ce ochi mari facuse baiatu’ala cand vazuse mamaliga scoasa din ceaun. Da’ nu asta spuneam. Tot satul a vazut fetita, in afara de noi copiii. Aparuse la doua nopti dupa ce Blanaru’ venise acasa. A plans pe ulitele satului , am auzit-o cu totii. Au incercat femeile sa o ia acasa sa o ingrijeasca, numai ca fetita nu se lasa luata de pe drumul ei… au inteles cu totii ca nu era vie dar nici strigoi nu era. Au lasat-o sa umble pana cand fata a gasit poarta Blanarului si s-a oprit in fata ei. Il striga afara in fiecare noapte. Blanaru’ incerca sa puna cainii pe ea… cainilor le era frica, se gudurau pe langa fetita si ii lingeau ranile. A incercat sa o alunge cu bataia, vanataile apareau a doua zi pe Blanar…

– Si Fantana ?

– O luna de zile a durat, a innebunit femeile si copii de durere … a innebunit Blanaru sa o vada in fiecare noapte. L-am vazut cu totii cum pleaca cu o lopata si un tarnacop pe camp si apoi se pune sa sape o groapa in mijlocul lanului. O sapat trei zile fara pauza. Femeile spun ca l-au vazut cand o iesit de acolo, ca se aduna lumea ziua langa el ca la urs, numai ca nimeni nu radea ci plangea si jelea copilu ala. Vedeti dumneavoastra, lumea si-a dat seama ca Blanaru facuse ceva in razboi, cat fusese plecat, iar fetita tot aparea acuma pentru ca asta ii era pedeapsa lui pentru ce pacat o fi facut. Nimeni nu vroia sa-l judece pe Blanar, pentru ca nu era de judecata lor. L-au lasat pe el sa se macine. Eram si eu acolo cand el iesi din groapa. L-am vazut cum s-a dezbracat de camasa si pantaloni si cum a ramas gol in fata tuturor. Pe gat avea urme de streang, pe maini taieturi, o impunsatura, rana de glont la inima… mai incercase el sa scape de fetita. O cerut apa sa se spele, i-am dat. O cerut preotul sa se spovedeasca, dar popa in sat nu mai aveam de mai bine de 3 ani. O zambit doar, stand colo pe marginea gropii . O zambit de parca in sfarsit isi gasise linistea si s-o aruncat. Nimeni nu a indraznit sa il acopere.

Nu stim daca a murit atunci sau nu . Fetita nu a mai aparut in sat da’ lumea vorbea ca aparea pe camp la groapa. Dupa ceva timp au adus pietre si au ridicat gura si au pus capac sa nu mai cada altii. Barbatii care au lucrat atunci, tata era printre ei, ziceau ca Blanaru’ plangea si el acolo jos in intuneric, da’nu i-am crezut… Multe se intampla in satul nostru, a lu’ Boubatran o disparut cu un cal, sobolanii si solomonara… O fi pamantul de vina domn’inginer. S-a saturat de noi sa-l tot scurmam si scoate din maruntaiele lui cate un semn. Sau poate suntem noi, cum zicea domnu’ Tudorache, invatatorul, orice actiune are o reactiune opusa si de egala masura. Raul tradus prin rau. Binele prin bine. Daca am vedea drumurile pe care sa apucam…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Fantana Blanarului

  1. roxana zice:

    interesanta povestea, numai ca as schimba poza de la inceput. nu-i tocmai sugestiva cu chinezoii aia mici fugariti de militari…mi-a placut, iti da fiori, are o umbra de mister aparte.

  2. dionis zice:

    sunt vietnamezi . fata aia e arsa din cauza unui bombardament cu napalm … iar soldatii pur si simplu stau si privesc fara sa faca nimic

  3. celine zice:

    e un text bun 🙂

    ps, dionis, offlineul de pe ym l-am trimis înainte de a citi comentariile voastre de aici, amuzant, nu? 🙂

  4. dionis zice:

    gata .. multumesc 😀 am pus o poza noua ;))

  5. dionis zice:

    Reblogged this on ormuz. and commented:

    pentru Coana Mitza , ca mi-a deschis apetitul pentru mistere si strigoi, o poveste de prin 2010…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s