Sarpele

Mlaştina era atât tăcută la ora asta a zilei, ici colo doar câteva lăcuste se întreceau în bârfa lor obişnuită despre vechii zei ai apelor care îşi mai făceau apariţia, destul de rar totuşi, din adâncimile sulfuroase ale smârcurilor. Egretele nu mai aveau niciun chef să zboare de prin cuiburile lor ca să prindă miriapodul acela lung cât o săptămână ce se ridica pe sacul de pânză de lângă piciorul bărbatului; totul era, fie adormit din cauza zăpuşelii ce se ridica din pământ, fie aştepta cu nerăbdare să vadă ce avea să se întâmple cu omul şi greutatea pe care o cărase până aici, în mijlocul deltei. Câteodată, unii oameni îndrăzneau să mai vină prin părţile astea, să stea întocmai cum stătea şi bărbatul de azi, adânciţi în gânduri la umbra sălciei. În zilele când asta se întâmpla, mlaştina avea de fiecare dată cu ce să se îngraşe.

În ultima parte a drumului, lui Delacroix sacul i se păruse că că e greu cât un munte. Poate că era greutatea vinei, însă nu se oprise deloc să se odihnească până ce nu ajunsese aici. Ce fusese făcut, fusese făcut şi nu exista cale de întoarcere. Se gândise de câteva ori pe drum la prinderea lui. Se gândise că cineva îl va vedea intrând printre copaci şi va deveni suspicios în legătură cu sacul pe care îl cără, prea mare ca să fie un sac de gunoi obişnuit. Se gândise că îl vor opri undeva pe drum, vor vedea petele şi îl vor fugări şi îl vor prinde şi îi vor sparge capul în bătaie. Dar vina pentru ce se întâmplase nu era a lui! Desigur, avusese cuţitul cu el toată ziua, dar ea îl aţâţase.

Frunze moarte şi muşte se lipiseră de petele roşiatice ce presărau pânza. A avut ceva de muncă. L-a târât pe mai bine de o milă, l-a împins peste buşteni şi l-a ridicat în braţe acolo unde apa era prea mare. Nu vroia să îl lase atât de aproape de casă. Tăticu’ lui îi spusese cândva că numai lângă sălciile acelea bătrâne mlaştina e atât de flămândă încât dacă ai ceva de pierdut acolo nici lumină nu mai iese.

Un şarpe negru se aşezase pe partea de sac ce stătea la soare.

Totul fusese din vina ei. L-a provocat, îl provocă în fiecare zi. Îi tot spunea că e un idiot atât de mare, că nu ştie să facă nimic, că e bun numai să trândăvească şi că o să-i facă într-o dimineaţă o vrajă încât o să se transforme de tot în şobolanul care e. Îi era frică de vrăjile ei. O iubise cândva, demult… când Delacroix era tânăr, când părea să aibă lumea la picioare. Ea nu. Ea l-a urât din totdeauna. Se căsătorise cu el doar ca să scape din casa maică-sii şi nu uita niciodată să îi menţioneze asta. Ura ei l-a schimbat, l-a transformat într-un om nesigur. Dacă făcea ceva pentru ea, îi spunea că nu are nevoie. Dacă nu îi făcea ceva, îl blestema şi îi arunca vorbe pline de venin. Ura ei l-a măcinat zi de zi. Ura ei l-a transformat într-un boşorog slab şi chel iar pe ea a umflat-o. Până în dimineaţa asta.

Delacroix luă un băţ şi împinse şarpele de pe sac. Îl privi cum se depărtează şi se ascunde prin iarbă. Şerpii fuseseră mereu o parte importantă a vrăjilor ei îşi spuse în gând. Poate că de la ei luase şi ea răceală din inimă, poate din cauza lor ea avea trupul atât de respingător în nopţile când el căuta să i se culce alături. Acum, soarele părea să o fi dezmorţit. Ridică sacul în braţe şi începu să păşească prin apă. Pentru o clipă însă se opri. Ar fi vrut totuşi să mai deschidă o dată gura de pânză şi să se uite înăuntru. Aşeză sacul lângă un buştean putred şi scoase briceagul din buzunar. Poate ar fi trebuit să scape şi de el, deşi nu mai era plin de sânge acum. Tăie sfoara şi îndepărtă pânza de pe chipul ei. Liniştită, semăna cu fata din tinereţe. Se apropie de fruntea ei ca să îi dea un ultim sărut. Din adâncurile sacului un şarpe negru ţâşni şi îl muşcă de obraz.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sarpele

  1. celine zice:

    foarte reusit textul, mi-a placut.

  2. Camelia zice:

    Şarpele este un arhetip, şi poate unul dintre cele mai semnificative. Este acea parte din noi, tanică şi adânc ascunsă, care uneori rămâne neatinsă a înţeles.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s