Tomas si vocea de la radio

 

Bunicul meu Tomas nu a fost un om obisnuit. Desigur, probabil ca ati mai auzit expresia aceasta folosita de atat de multe ori, in circumstante asemanatoare , urmata de descrierea calitatilor neobisnuite ale persoanei care va era laudata. Nu, bunicul meu nu a fost un om ca oricare altul. Tomas, dupa povestile sotiei sale si bunicii mele, a fost unul din acei zei ai indigenilor pierduti prin jungla, ultima reminescenta a unor vremuri pagane, un spirit nemuritor, magic.

Si, veti spune, atunci de ce ne vorbesti de el la un timp trecut ? Pentru ca bunicul meu, spiritul s-a indragostit de bunica mea si s-a transformat de dragul si dorul ei in trup si sange muritor. A renuntat la formele lui si a luat chip de barbat innebunit de dragoste. Dar sa nu grabim povestea.

Intr-una din zilele in care bunicul meu zbura printre copacii regatului sau din ce in ce mai mic, domnind peste supusii sai tarani, din ce in ce mai putini si mai batrani, corbul pe care il calarea s-a asezat pe un turn radio, ridicat intre doi arbori de papaya, langa noua sosea care tocmai incepuse sa strabata podisul. De cand tara fusese impanzita de turnuri radio, corbul si-a mai tot gasit din cand in cand refugiu printre crengile lor metalice, insa intamplarea a facut in ziua aceea ca unul din izolatori sa fie slabit si astfel vocea care era transmisa in acel moment in intreaga tara, sa patrunda si in urechile zeului. Vocea bunicii mele, o tarancuta fasneata, o cantareata desavarsita si femeia de care zeii sa se indragosteasca.

Cate planuri nu si-a facut bunicul meu in urmatoarele luni… cat de mult nu ar fi vrut sa o rapeasca pur si simplu, asa cum ar fi facut in vechime, cat de mult nu ar fi vrut sa se transforme in caniche-ul ei preferat ca sa ii stea zi de zi aproape, ca sa poata sa-i simta degetele mangaindu-l, cat ar fi vrut sa ii linga picioare de dragoste… Si-a luat inima in dinti intr-o seara si chiar i s-a aratat in toata splendoarea lui de zeu, o biata umbra a ce a fost candva, insa fata nici macar nu l-a observat, caci cine ar fi observat o umbra intre sutele de umbre care venisera sa ii asculte cantecele in teatrul vechi ?

A fost atat de necajit o perioada incat o buna parte din recoltele taranilor din partea de vest a podisului nici macar nu au apucat sa creasca, dar meteorologii au dat vina pe seceta. O vrajitoare i-a dat solutia, insa ea ar fi insemnat ca zeul sa renunte la nemurirea sa, la certificatul lui de nastere din stele . Dar ar fi fost al ei, asa ca, ce mai conta asta … Bunicii mei nu mi-au spus niciodata ce anume a facut vrajitoarea aceea batrana asa ca nu va pot descrie nici eu magia ei neagra.

Acum, dupa ce ca stiti cum ar trebui sa se termine povestea, veti spune inaintea mea „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti” dar, adevarul e ca pana la fericirea lor a mai trecut ceva vreme. S-au reintalnit la doi ani de la evenimentele prezentate mai sus, iar atunci lumea era in razboi iar bunica mea deja era casatorita cu un alt barbat. Cat de franta i-a fost inima lui Tomas atunci. A iubit si el pe altcineva insa nu a putut uita niciodata vocea pentru care si-a dat nemurirea. A luptat si el in razboi si cand s-a reintors, vaduv, si-a cautat tarancuta cantareata, singura si ea, si i-a cantat cantecul auzit la radio, ca o serenada. La doua saptamani dupa serenada asta, tatal meu s-a nascut. Si bunicii mei… Ce final ar trebui sa le dau povestii lor ? Si-au trait toata viata in ritmul cantecelor pe care si le cantau seara. Bunicul meu nu a incetat niciodata sa iubeasca vocea bunicii mele, iar ea… ea s-a cam saturat de usorul lui falsetto, dar nu i-a spus asta niciodata.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Tomas si vocea de la radio

  1. allb2 zice:

    🙂 mi-a placut povestea…Dar ca de obicei mi-ai luat-o inainte, aveam de gand sa scriu si eu o poveste despre o tarancuta care m-a iritat azi peste masura cu subtilitatile ei fara cap-coada 🙂

    • dionis zice:

      :)) tarancuta mea e speciala prin talentul ei … a ta, din cate povestesti, e talentata doar prin iritarea pe care o provoaca … poti scrie si tu despre tarancuta ta 😛

  2. Camelia zice:

    Aşa a fost să fie…Crezi în „aşa a fost să fie” ca trăire, în sens de final fericit? care uneori poate fi „n-a fost să fie”…spus amar şi cu resemnare….Aşa a fost să fie…nu i-a fost dat. Nu i-a fost hărăzită împlinirea. Implacabilitatea unui destin să fie oare? Să existe oare destin, în sensul că totul se întâmplă cu un rost? Să ne pierdem uneori, ca să ne putem regăsi?

    • dionis zice:

      Uneori mi se pare ca asta e ultima solutie… ca e ultima garantie pe care o mai am… Ca e scris undeva, ca poate imi e predestinat, ca sa nu cred in evenimente total nefericite care se pravalesc unul peste altul fara o alta explicatie… Ca sa nu uit sa sper.

      Le-am dat un „asa a fost sa fie” poate pentru a prelungi ideea asta de fericire tarzie.

  3. allb zice:

    uite ca a mai trecut un an…nu stiu daca a fost si soare 🙂 …
    Of ,stiu c-am promis, dar iar te iei de falseturile mele, in loc sa prinzi esenta 😛

  4. allb zice:

    Promit 🙂 , desi am febra mare si ma simt ingrozitor. Fii bland , te rog, si nu ma face sa astept prea mult 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s