Dincolo de Jupiter

… mi-au spus că în timpul somnului criogenic, nu voi visa. că va fi doar o altă clipă, similară cu cea în care voi fi ţinut ochii închişi ca în copilărie când vroiam să alung un monstru de umbre.

că, amorţit de droguri, voi fi stăpân peste un timp nou, multiplicat în raport direct cu paşii distanţă, de acasă până la prima stea.
că nici nu voi sesiza trecerea anilor, congelat între două respiraţii din plin ger de luna ianuarie, la jumătate de miliard de kilometri de casă.

si totuşi, eu te-am visat.

printre urletele planetelor, printre exploziile stelare, printre mugetul unui soare prea distant ca să conteze, ameninţat de gheare invizibile ce zgâriau tabla subţie a modulului meu de dormit, probabil aparţinând unor fantome de demult, te-am visat făcând dragoste cu vocea mea.

se făcea că era o seară de joi şi că tu te întorceai în apartamentul nostru micuţ, udată din cap până în picioare, de rafală de ploaie de la ora 6:30, fiindcă îţi uitaseşi umbrelă, umbrela ta roşie, cel mai iubit accesoriu al plimbărilor tale. Iar mie îmi era un dor flămând de tine; mi se făcuse, vezi, atâta timp cât stătusem să te aştept, cuminte, în sufragerie. mi se părea că trecuseră secole şi chiar se aşternuse puţin praf pe cărţile pe care le aveai înşirate pe masă, iar din colţul veiozei, un păianjen, mic şi albastru iridescent, cobora spre o muscă.

obosită, ţi-ai lăsat geanta şi cheile pe măsuţa din hol şi te-ai dus să aprinzi lumină la baie. oglinda îţi prinsese deja spatele în cadrul ei, şi părul ud şi răvăşit şi culorile lui cameleonice. niciodată nu mi-am putut da seama de ce eşti tu atât de schimbătoare, dar m-am mulţumit cu legenda pe care mi-ai spus-o în prima seară. şi mai ţin minte că sărurile miroseau a santal şi lămâie.

cât apa începea să se adune în cada de fontă, ai revenit în sufragerie şi te-ai aşezat pe fotoliul de lângă mine. ai întins mâna să deschizi radioul şi de acolo, tangoul nostru a răsunat iar, în armonia parfumului încheieturii tale.

si se făcea că, odată cu el, vocea mea a început să se audă şi ea din difuzoare. iar tu, întinsă în confortul fotoliului tău, te-ai lăsat îmbrăţişată de haloul meu sonor.

si ţi-am atins buzele cu vibraţii uşoare de sărut.

si ţi-am mângâiat sânii, îmbrăcaţi în parfum violet cu tremur de aer.

si ţi-am dezbrăcat spatele alb, cu mici punctuaţii sonore, cât pentru fiecare nasture al rochiei tale de vară.

si ţi-am dezvelit coapsele cu degete invizibile, pofticioase, flămând după noaptea când tangoul răsunase doar pentru noi iar vinul încă nu se terminase.

am visat că te-am avut chiar acolo, în faţa micului radio de bachelită, goală, pură ca o fecioară şi, în acelaşi timp, lascivă ca o matroană de inimă perversă, în ritmul impus de joacă de-a vânătoarea a muzicii.

la jumătate de miliard de kilometrii de pământ,erai cea mai frumoasă halucinaţie…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în fictiune, spatiu, tango și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s