Serafim

Chipul lui era practic chipul oraşului. Îl găseai decupat şi lipit în caietele de şcoală, ale fetelor, în portofelele profesoarelor, ascuns în spatele fotografiilor soţilor şi chiar şi pe carpetele din dormitoarele conjugale, veghind somnul. Dar asta a fost cândva.

Serafim era bărbatul pe care toate femeile din oraş îl venerau. Serafim era bărbatul de pe buzele lor, cel pe care toate îl sărutau, era numele pe care toate îl gemeau de plăcere. Şi, bineînţeles, cel pe care toţi bărbaţii îl urau. Nimeni nu s-ar fi gândit să îi facă rău însă. Cu statutul său aproape dumnezeiesc, ridicat în slăvi de canalele media, Serafim era noul Idol al Noului Babilon. Şi numele îi era practic predestinat la asta… A fost prima mare vedetă al primului Mare Concurs de Talente. Stea pe bună dreptate, căci după el, nimic nu a mai părut să aibe un aşa impact. Fusese descoperit, aşa spune povestea, aşa mint biografii lui, dar adevărul e cel mai probabil, ascuns undeva într-un fisier criptat al Companiei de Televiziune şi Radio. Şi în ce a văzut doctorul legist, în dimineaţa asta. În fine, mă grăbesc…

De fapt, povestea aceasta nu e a lui Serafim ci e a blestemelor. De ceva vreme, în oraş, se aciuaseră între Podul Informaţiei şi Podul Carol, o şatră de nomazi, caractere ciudate, cu păr de foc, piele neagră şi ochi albaştri, condusă de trei frumoase care se spune că ar fi făcut vrăji cu cartofi, cele mai puternice vrăji cunoscute vreodată de om. Deşi, în noua Era nimeni nu mai credea în ghinion, deşi, în noua Eră, binele şi răul teologic fuseseră abandonate ca fiind materiale nedemne de buletinele senzaţionale de ştiri, care străpungeau atmosfera, din jumătate în jumătate de oră. Legătura dintre ele şi Serafim trece pe la Claudia.

Am mai spus-o, Serafim era amantul la care toate femeile din oraş râvneau. Numai că barbatul părea să ducă o viaţă solitară. Desigur, apărea în coloanele ziarelor de mondenităţi însoţit, la braţ, de o anumită vedetă de cinema, de o anumită vedetă a muzicii, de o anumită politiciană, dar se părea că nimeni nu îl cucerise pe deplin. Claudia fusese una dintre însoţitoarele sale. Avusese suficientă răbdare încât să îl asculte pe Serafim şi astfel, în mai puţin de jumătate de an, îi ajunsese una dintre confidenţe. Se mândrea chiar că el îi e ca o carte deschisă în faţă (deşi un secret tot se mai afla ascuns) şi astfel, avea aşteptări destul de ridicate, ca după numeroasele nopţi petrecute împreună, ea o să-i devină soţie, ea o să-i devină moştenitoare şi cea cu care să avea să îşi împartă jumătate din imperiul său artistic. Nu se aşteptase însă la un refuz din partea cântăreţului. Nu se aşteptase ca acesta să îi spună un „nu” clar şi răspicat, chiar în faţa camerelor de televiziune, chiar la o oră de vârf, în cadrul unui talk-show la care erau invitaţi. Scuza folosită, părea de-a dreptul banală. Dacă Serafim s-ar fi căsătorit, cum ar mai fi râvnit femeile la el?

Refuzul a distrus-o. Atâta timp, atâta muncă depusă iar „cântăreţul lui peşte”, o trecea în rândul aventurilor de-o noapte? De aici a început declinul lui.

Mai întâi Serafim a început să-şi simtă pielea ca şi cum mici furnici invizibile l-ar fi proclamat noua lor colonie. Apoi flăcările din dreptul inimii şi mirosul, mirosul insuportabil de plastic ars, topit, care îi ieşea atunci când deschidea gura. Asta l-a obligat să nu mai iasă din casă. Şi vocea care nu mai avea nimic special în ea, ceea ce i-a trezit pe oameni de sub vraja sub care stătuseră atâta vreme. Ochii şi părul i s-au decolorat peste noapte, iar fotografiile sale, toate, chiar şi cele de pe panourile publicitare, au început să piardă câte un vierme, doi, pe zi. Chiar dacă erau făcute din plastic. Chiar dacă erau holograme. În cele din urmă Serafim s-a îngrăşat. Şi-a lărgit corpul într-un hal atât de oribil încât toată lumea îşi întorcea capul în scârbă, atunci când îşi aduceau aminte de numele lui.

Iar moartea l-a găsit la mai puţin de şase luni. Moartea însemnând, pentru el, ascunderea trupului său din aliaje superuşoare şi casarea creierului pozitronic, care ar fi dus la faliment suficientă lume.

Şi ştiţi ce e culmea la cazul ăsta? Se pare că nici pe androizi nu-i mai ocolesc blestemele din dragoste.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în fictiune, muzica, oras și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Serafim

  1. deea zice:

    Sexy Serafim asta, mai mult din descriere decat din poza, dar…eh, dragostea e o zglobie;D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s