Cum sa faci dragoste cu o femeie din cuvinte

La început, te-aş dezbrăca de cuvintele pielii tale.

De cele precum  rochie, cămaşă, şal, cu care îţi acoperi goliciunea ispititoare. Te-aş dezbrăca de ele cu atingeri flămânde de degete guri, de parcă aş fi un orb învăţând un alfabet nou. Iar cuvintele ar dispărea sfâşiate de poftele mele, pronunţate răspicat de buzele mele. Rochie, cămaşă, şal, căzând de pe umerii şi şoldurile tale, în forme mototolite pe covorul persan, la picioarele fotoliului tău, acolo unde obişnuiai să mă aştepţi în serile mele de durere, cu privirea pe jumătate pierdută în ameţeala unui pahar de vin portughez, cu părul despletit, incredibil de frumos, plasă de prins îngeri şi demoni şi bărbaţi nebuni ca mine.

Apoi, ţi-aş săruta cuvintele trupului tău.

Cele precum ochi şi buze, sâni şi sex şi tot ce ţi-ar mai forma goliciunea. De la umeri, la palme, la tălpi şi coapse, cu doruri murdare, păcătoase, de desfrânat. Iar cuvintele ar prinde viaţă sub căldura mea, pronunţate răspicat de limba mea. Ochi şi buze, sâni şi sex ar apărea la locul lor, pe umbră ta parfumată a iasomie şi a nopţi imposibile, a şoapte şi gemete, a întâlniri clandestine în care eu ţi-aş fi amant iar tu mi-ai fi femeia mea plină de imposibilităţi, pe care o iubire ca a mea nu ar satisface-o şi care mi-ar cere mai mult şi mai mult şi mai mult.

Apoi, ţi-aş frământa cuvintele formelor tale.

Cele precum limbă, gură, şolduri şi degete şi restul celor care m-ar înlănţui pentru o eternitate de tine. Ţi-aş frământa trup nou, de femeie a inimii mele, cu focul pe care l-am strâns, ani la rând, care mi-a mistuit somnurile şi trezirile. Cu palmele mele şi cearşafurile patului meu, în întunericul şters al unor zori. Iar tu ai fi atât de frumoasă, muşcându-ţi buzele de plăcere, cu picături de rouă îmbujorându-ţi pieptul. Iar tu ai fi atât de frumoasă, cu unghiile prinse în carnea spatelui meu.

Câteodată mi se face poftă de tine. Şi în nopţile mele de durere, te găsesc că mă aştepţi cuminte pe fotoliul din sufragerie, cu paharul de coniac aproape gol, cu picioarele desculţe şi cu bretelele sutienului, căzând pe umărul stâng, atât de cald că mă frige a febră.

Cum să faci dragoste cu o femeie din cuvinte.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în muzica, tango și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cum sa faci dragoste cu o femeie din cuvinte

  1. roxana zice:

    este extraordinar sa descoperi senzualitatea in maniera asta, fara sa aiba nimic pornografic si sa sune chiar super poetico-literar…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s