Regina din Saba

Pe Solomon, ideea de a evada îl tot rodea de ceva vreme. Avusese nevoie de  timp ca să-şi adune curajul, să îşi facă un bagaj uşor şi să îl dosească pe undeva prin pod, între două bârne şi un coş de nuiele. Nopţile şi le pierdea adâncit în gânduri şi griji, iar insomniile se transformaseră şi ele. Stătea cu ochii deschişi şi bolborosea într-o şoaptă ca de rugăciune vecină cu senilitatea, câţi metri de funie ar fi trebuit să ia cu el, 10 metri măcar, câtă apă proaspătă ar fi putut să care şi ce mâncăruri ar fi fost cel mai bine să se consume reci.

Se gândea dacă să îşi pregătească un coş cu merinde de acasă, pâine, caşcaval, deşi de la o vreme lactatele îi dădeau bătăi de cap. Şi fructe proaspete, portocale poate, pentru că citise când era tânăr o carte despre exploratorii mărilor, care spunea că unul dintre pericolele marinarilor era scorbutul. Se gândea când e mai bine să plece şi tot asculta şi îşi nota într-un calendar vechi, de birou, cu margini de hârtie galbenă, zilele când luna şi mareea erau potrivite ca să ajungă în larg cât mai repede şi cu cât mai puţin efort. Ar mai fi avut nevoie de o busolă, iar pentru asta, spera că o să-l ajute Serafim, fără prea multe întrebări sau rugăciuni deşarte. Avea de gând să evadeze singur şi nu avea niciun chef să-l ia cu el pe bărbatul a cărui ochi erau mai tot timpul plini de ceaţă. L-ar fi încetinit cu siguranţă.

– Zi mă Serafime, îmi dai aia odată?

– Pentru ce îţi trebuie? De douas’cinci de ani de când am venit aici, ştii că peste stradă stă Maria, în stânga ta, la două case distanţă, a stat Wolfgang, neamţul cu bicicletă, iar în dreapta, imediat după colţ, Lucas, cu tangourile lui? De ce mi-ar mai trebui busolă?

Îl privi cu dispreţ în clipa când a auzit asta. Serafim se ramolise cu totul în ultimul an. Camera mirosea vag a urină iar pantalonii bătrânului aveau pete de mâncare pe ei. Pe mobile se adunase de vreo câteva săptămâni un praf special, în vrafuri şi munţi de fotografii vechi, clipe surprinse pentru veşnicie, în care bărbaţi în costume de baie zâmbeau, în care domnişoare rujate dansau un dans vechi, la o grădină de vară. De ce i-ar mai fi trebuit busola când se pregătea să se închidă în casă, pentru ultima dată?

– Şi zici că nu o mai ai?
– N-am zis asta. E pe undeva prin bibliotecă. Uită-te tu. Mă dor oasele de azi dimineaţă. E de la ceaţă, intră pe sub uşă şi o văd cum se strecoară în casă, îmi urcă scările şi se aşează la capătul patului meu.
– Eşti senil.
– Ce?
– Nimic.
– E pe un raft, lângă o biblie. Dar pentru ce îţi trebuie?
– Plec.
– De ce? E bine aici.
– Poate pentru tine. Poate pentru voi toţi. Poate pentru că vă credeţi bătrâni şi senili şi aţi uitat cine sunteţi! Evadez!
– Când?
– Dimineaţă, în zori când marea e calmă. O să îmi iau barca şi provizii şi o să plec spre continent. O să navighez spre est, o să calc toate fusurile orare, o să dau ceas după ceas înapoi şi o să întineresc, ai să vezi.
– Eşti mai nebun decât mine, Solomon.
– Din contră… Am găsit-o, era prinsă între două fotografii cu tine şi cu nişte femei. Aveaţi coşuri de picnic şi râdeaţi, ţinând un copil. Era fiul tău?
– Este încă. Lucrează în colonii departe şi nu ar fi putu avea grijă de mine. Aşa că am venit singur pe insulă.

Solomon îi mai zâmbi pentru o clipă şi se îndreptă spre ieşire. Seara era călduţă şi de undeva din vecini, venea miros de grătar şi muzică tărăgănată.
– O să-ţi scriu de pe continent… O să-ţi scriu scrisori lungi şi o să-ţi trimit fotografii…
– Mai bine suni… nu am timp de citit şi nici hârtia nu mai e aşa de ieftină.
– Nu mai spune la nimeni!
– Chiar dacă aş spune, eşti singurul care e prost destul să plece cu tine… O să ies dimineaţă să te conduc.

Tot drumul spre casă, Solomon ţinu strâns în pumni busolă.

Abia trecuse miezul nopţii când îşi începu pregătirile şi, deşi umbla cu grijă sporită, tot i se părea că nu e de ajuns, ca uşa de la pod scârţâie prea tare, că paşii i se aud prea grei pe podea şi că tusea, care îl apucase când ştergea de praf rucsacul impermeabil, o să se audă tocmai în capătul satului şi că cineva, va da buzna peste el să îl împiedice să fugă. Ieşi de câteva ori pe terasă ca să privească luna şi să asculte marea care să spărgea de ţărm, unse balamalele porţii pe care urma să iasă şi îşi pregăti pantofii uşori. Zorii îl prinseseră însă moţăind pe un scaun.

Aşa cum se aştepta, toată lumea încă mai dormea. Avea să treacă nevăzut pe străduţele pustii, dar lui îi bătea inima atât de tare încât aproape că îşi pierduse suflul după câţiva paşi. Nici nu ajunsese la colţ. Serafim şi cu încă doi bătrâni, un el şi o ea, amândoi stinşi şi îmbrăcaţi prea gros pentru vremea din acel anotimp, îl aşteptau pe plajă, lângă barcă.

– Ai spus că nu mai zici la nimeni! Îl certă Solomon.
– Au vrut să te vadă. Şi oricum o să ai nevoie de ajutor să o împingi până la apă.
– De ce ai vrea să pleci? deschise gura unul din ceilalţi bătrâni, pe care Solomon nu îl ghicea dacă e el sau dacă e ea. Singura pereche de gemei de pe insulă, identici până şi în riduri.
– Nu plec, evadez!
– Dar nu îţi stă nimeni împotriva…
– Pentru că toţi sunteţi nişte proşti şi insomniile v-au mâncat visele! le ţipă el peste valuri. Plec să mă întâlnesc cu o prietenă de demult! Plec să mă întâlnesc cu Regină din Saba care mă aşteaptă dincolo de insula asta! Mă aşteaptă într-un oraş de marmură, pe care îl înveleşte cu focul părului ei. O să întinerim din nou împreună! O să îmi dea o inimă nouă şi o să încep să spun poveşti din nou. Ce ştiţi voi despre râs? Plec să mă întâlnesc cu regina mea şi o să dansăm amândoi pe acoperişurile oraşelor şi o să îi speriem pe tineri cu pofta noastră de viaţă! Am visat-o păşind pe străzi şi fluturi răsăreau de sub tălpile ei, printre maşini şi şine de tramvai. Să spuneţi tuturor că Solomon a înnebunit, că aude voci de îngeri şi că pleacă să îşi caute Paradisul sub picioarele unei femei cu rochie roşie, regină între regine, cu zâmbet şi buze făcute din soare.

Dar oamenii de pe plaja erau oricum prea mici ca sa intelega un vis…

sursa foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în fictiune și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Regina din Saba

  1. Mitzaa Biciclista zice:

    Doamne, cum scrii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s