Supranaturala in gama lui Duke Ellington

Nu cred că ne deranja frigul, cearceafurile reci sau adierea umedă care lingea geamurile, a toamnă grăbită, a octombrie. Ea, cel puţin, avea cea mai fierbinte piele pe care o mâncasem vreodată cu buze lacome, cu o foame de dor. Ca să nu mai pun la socoteală şi parfumul ei cald, torid, crâncen.
Trebuie să fi fost trecut de miezul nopţii când mi-am amintit să o întreb cât cere. “500” a trecut ca o şoaptă, dar deja era prea târziu şi noi eram apropiaţi de o despărţitură tare, languroasă, stropită cu coniac şi jazz.
Ea era prima femeie pe care o cumpărasem în oraşul ăsta şi, întocmai ca el, se purta, de la distanţă, stearpă şi uscată, neospitalieră şi gri, dar noaptea era lungă, eu aveam pofte şi muzica ne făcea bine la amândoi.
Întocmai ca oraşul, purta un costum scorţos de muncitoare. La început, în obscurul clubului, în fumul de ţigară, pe care eu nu-l suportam, iar ea îl scotea cu măiestrie pe nări şi pe buze în diverse forme magice, de parcă ar fi fost un solomonar, am confundat-o cu o umbră. O umbră cu ochi frumoşi. Oare sunt un om bun dacă mi-o reamintesc aşa?
Întocmai ca oraşul, ea a fost cea care m-a apucat prima dată de braţ şi m-a tras în mijlocul mulţimii de pe ringul de dans, gata să mă asimileze în furnicarul ei de speranţe sparte, de oglinzi murdare, de funcţionari şi fabricanţi, de hoţi de buzunare şi şoferi de autobuze. Mi-a fost frică de ea atunci. Şi nici măcar nu reuşeam să îmi ţin mâinile pe şoldurile ei. Lipseau. Sau eram eu prea beat, ar putea ea să îmi reproşeze.
Întocmai ca oraşul, zâmbea frumos, era de o arhitectură desăvârşită. Un desenator cu talent dumnezeiesc şi l-ar fi irosit pe o grămadă de şerveţele. Şi asta mă atâta la ea, era ca în cântecul acela vechi, unde o Valentina drăgălaşă, nu deţinea frumuseţea divină, ci doar o pereche de ochi care îl făceau pe muzicant să-I zâmbească cu sufletul.
Întocmai ca oraşul, când am dezbrăcat-o, ascundea un trup lichid, atât de înnebunitor de plăcut degetelor mele, obişnuite să citească şi să amuşine ca nişte ogari fiecare geamăt de plăcere pe care muşchii ei bine întinşi îl scoteau, răspunzându-mi buzelor.
Întocmai ca oraşul, când am dezbrăcat-o, am descoperit bulevarde şerpuitoare şi cupole aurite şi muzica inimii ei. Şi aş putea jura că atunci când ascultăm cu urechea bătăile ei, sânii îi răsunau a “All of me… come on, get all of me”. Dar s-ar putea să fi fost doar coniacul ieftin băut mai devreme, care mă ameţise.
Întocmai ca oraşul, dimineaţa nu am mai recunoscut-o. Cu rujul şters şi ciorapii pătaţi, cu hainele şifonate şi cu pielea rece, era prima femeie pe care o cumpărasem aici şi acum nu ştiam cum să o fac să îmi părăsească patul, de frică, oarecum, că nu cumva dimineaţă să îşi scoată de undeva din faldurile poşetei răutatea, să mă alunge înapoi în frigul de dincolo de ziduri, în casa care nu îmi mai e casă, rătăcind mereu şi singur, fără să-mi fi dat seama ce sunt, afară. Mi-am tras plapuma până peste nas şi m-am făcut că dorm în continuare atunci când ea şi-a aprins o nouă ţigară. Dar îi simţeam ochii cum mă privesc.
Întocmai ca oraşul dimineaţa şi ea îmi sfredelea fruntea până în străfundurile minţii. S-a aplecat şi mă sărutat pe frunte, făcându-mă să tresar. “Ştiam că te prefaci”, mi-a răspuns zâmbetul.
Era prima femeie pe care o cumpărasem în oraşul ăsta şi cred că era cea mai supranaturală.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în fictiune, oras și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Supranaturala in gama lui Duke Ellington

  1. Chrisa zice:

    De cand tot asteptam o noua poveste….Iubesc felul in care scrii…:D

  2. missysparrow zice:

    Bine (ca) ai revenit! iti lasi fanii sa te astepte? …ne era dor de cuvintele si povestile tale. 🙂

    • dionis zice:

      🙂 a fost o perioada mai grea pentru mine. De aia si pauza a fost mai lunga. Iar acum, dupa pauza asta, am devenit atat de pretentios cu mine… daca ai stii cat de greu sunt de multumit de ceea ce scriu.

      Dar am revenit, o sa incerc un program de scris, macar saptamanal, cat sa nu uite degetele mele ce inseamna dorul. Si cat sa nu va ratacesc pe voi, cei care mai binevoiti sa imi calcati pragul.

  3. Dulce Deea zice:

    Mă bucur şi eu şi eu:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s