Jurnal de calatorie nefacuta – Cuba

Nu stiu de unde mi s-a format pasiunea asta cubaneza. A aparut, cred, intr-o seara, odata cu schita formelor tale si am asociat-o de atunci ca pe ultima ta umbra necucerita, atat de indepartata de mine si de neatins.

Cu cat te descopeream pe tine, cu atat pasiunea mea pentru insula capata arome, culori si sunete noi.

Pentru mine, Cuba are culoarea fotografiilor vechi si, desi inca nu i-am calcat pamanturile, stiu ca miroase a asfalt incins, a zahar caramelizat si a sare de mare. La fel cum am stiut, inainte sa te cunosc, cum are sa-ti miroasa pielea umerilor, dupa ce stam toata ziua in soare.

La Malecon – Havana

Pentru mine, Cuba e atemporala. Sau cel putin, este cazuta de pe marginea Pamantului, unul din acele taramuri pe care marinarii din vechime le credeau in buza prapastiei oceanice, un loc unde timpul se scurge cu lentoare, un timp in care zeii africani ies in poarta pe la amiaza, fumeaza havane groase si parfumate si discuta ultimele rugaciuni la un joc de domino.

Daca te-as duce aici, am trai amandoi fericiti, in propriul nostru univers, dupa ritmul inimilor noastre. Am discuta la micul dejun cu zeul ploii, iar el ne-ar binecuvanta gradina cu banane proaspete. Am sacrifica pe seara o cina la care ne-am invita vecinii, iar ei ne-ar impartasi remedii vechi, creole, ca sa traim vesnic.

Cuba e muzica. In ciuda embargoului, saraciei si socialismului. 

Catedrala San Cristobal – Havana

surse foto : deviantart

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în oras și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s