Fluturi de noapte

Când am reînceput să scriu pe Ormuz. după o pauză de aproape 2 ani, am vrut să-i dau blogului ceea ce el nu a avut niciodată, nici  măcar conștient – o temă. Am ales sa vorbesc despre pasiuni. Despre substantivul pasiune, așa cum îl tot regăsesc eu, sub diverse forme, în diverse caractere tipografice, în diversificate sunete, în inimi haotice. Totuși, vorbind despre substantivul astă, nu pot fi steril. Nu pot sa-l întorc pe toate fețele și să folosesc mănușile de latex ale unui limbaj de lemn. Așa că, din momentul acesta, dau mănușile jos pentru că ne cunoaștem, altfel nu degeaba te-aș fi primit în casa mea și vom discuta ca doi fluturi de noapte, mult prea bătrâni ca să devina molii, suficient de tineri cât sa ne transformăm în Monarhi. Vreau să ne imbogățim unul de la altul, să ne împărtășim cunoaștere.

Pentru că dimineață te-ai gândit la orhidee, mi-am permis sa-ți fac o paralelă între două filme văzute în ultima perioadă. Care sunt diametral opuse, atât în tonalitate, culoare și sunet, dar și în parfum  (oare când se va inventa Smellovisionul ala ? ). Paralelă care o sa devină până la urma perpendiculară , ai sa spui, iar eu o să mă întreb de unde îmi cunoști gândurile atât de bine.

Primul film e Fading Gigolo , care în ciuda criticilor ( dacă te știu bine ești pretențios când vine vorba de ele), e o poveste care promite mult. John Turturro regizează și joacă rolul principal al unui florar, trecut de prima tinerețe, care este rugat de cunoștința sa – librarul Murray (Woody Allen – într-un film care pare inspirat de stilul său regizoral ), să accepte o singură slujbă de o noapte, în care să fie gigolo pentru Sharon Stone, care joacă rolul unui medic prea frumos, dar gelos, aflat într-o relație lesbiană cu Sofia Vergara. Filmul tratează povestea sexului plătit, din perspectiva cealaltă, escorta este acum bărbat, iar clienții, doamne în căutare de puțină pasiune. Căci asta le oferă Fioravante ( așa cum s-a botezat personajul lui Turturro ), o pasiune separată de pornografie. O senzualitate de florar, acordată unor femei care se vor tratate ca niște orhidee.

01 Fioravante nu e un gigolo tipic. Nu e nici plin de mușchi, nu se îmbracă scump, nu face altceva să iasă în evidență decât să asculte și să joace cartea misterioasă a neștiutorului. Iar atunci când o invită pe Sofia Vergara la tango, se poartă cu ea dur, dar gentil în același timp, ca un lutier cu bucata perfectă de lemn, din care mai are puțin și abia așteaptă să iasă un Stradivarius.

Pasiunea e aici descrisă în culoare. Movul unei petale de orhidee si stacojiul senzualității.

Al doilea film e Chef. Iar pasiunea e aici descrisă prin gust și sunet.

Scris și regizat de Jon Favreau ( un prim punct de intersecție, vei spune), filmul prezintă povestea redescoperirii pasiunii pentru gătit a unui bucătar. De fapt redescoperirea e mult spus, pasiunea lui a existat mereu acolo, doar că iubirea pentru mâncare fusese înlocuită cu rutina muncii. După o ceartă pe o Twitter cu un critic culinar (ahh, criticii aștia !!!), bucatarul Carl Casper își pierde și slujba așa că se vede nevoit să își redescopere rădăcinile creative prin închirierea unui camion, bucatarie-mobilă, cu care va călători prin țară și va aduce bucătăria cubaneză până în New Orleans și mai departe.

tumblr_nbqmx1bjtj1t5w2c3o1_1280

Filmul e o metaforă vizuală și auditivă a pasiunii pentru mâncare, dar și pentru cultura Cubaneză. Culorile vii, mâncarea care se pregătește chiar pe ecranul spectatorului și tonul rapid al acțiunii, se amestecă într-o combinație prea dificil de rezistat.

Ambele filme au un punct comun, cel puțin în viziunea mea, atunci când vine vorba de atingeri. E o metaforă frumoasă prezentată în ambele filme. În Fading Gigolo, atunci cînd Fioravante se împrietenește cu o văduvă ( Vanessa Paradis), aparținând unei caste de evrei ultra-ortodocși, atingerea pielii este interzisă.  În Chef , cea mai proaspătă bucată de carne, cele mai coapte și gustoase ingrediente sunt măsurate cu buricele degetelor. Pasiunea se exprima cu atingeri ușoare, capabile să stârnească furtuni și furnicături.

Poate ca și eu ar trebui să învăț să ating cu vârfurile degetelor. Să îmi exprim dorurile.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în oras, tango și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s