Acolo unde bate vântul…

Ideea din Alb de Mușama a pornit de la noi doi. Martin și Clara seamănă cu noi, oricare din noi. Sunt tineri, sau bătrâni, dar asta nu contează atât de tare. Sunt nevinovați. Sunt de o puritate, mai ales Martin, egală cu nepăsarea față de vremurile pe care le trăiesc. Sunt închiși în propria lor bulă de lume, din dragoste. Poartă ochelarii de cal ai nevoilor inimilor lor. Ce m-aș face ? Cam asta m-am întrebat tot timpul cât am scris. Încă mă mai întreb.

video Am făcut introducerea asta așa lungă pentru că vroiam să îți vorbesc de un film peste care am dat întâmplător. Găsisem pe un forum, un top al animațiilor nepotrivite pentru copii. Pe lângă numeroase alte desene mai mult sau mai puțin obscene, When the wind blows stătea cuminte. E o poveste a disperării. E o piesă în două acte, cu două personaje. E o animație făcută după un roman scris  de Raymond Briggs, în toiul Războiului Rece, atunci când lumea a fost pe marginea apocalipsei atomice.

Un cuplu de pensionari, din inima countryside-ului londonez, își duce existența cotidiană într-o monotonie fericită. Până când veștile despre un posibil conflict nuclear le readuce un val de amintiri despre gloria celuilalt Război, când bărbații luptau pentru o chestie numită onoare, când cavalerismul se simțea in albul ochilor inamicului. El e prevăzător. Aduce de la bibliotecă prospecte despre construirea unui adăpost antiatomic, se pregătește pentru o conflagrație, deși nu prea înțelege mare lucru din instrucțiunile guvernamentale. Ea îi dojenește greșelile și îl ascultă obedientă, deși știe în inima ei, ca toată treaba asta de-a războiul e mereu schimbătoare iar bărbații nu sunt altceva decât niște copii mofturoși și capricioși. Altfel, oare de ce foștii prieteni au devenit acum inamici, de parcă ar fi avut jucăriile stricate ?

Si bomba vine. 1000 de sori rad de pe fața pământului civilizația și amintirile ei. Supraviețuitorii așteaptă o salvare care pare că nu mai vine. De parcă ar mai fi avut de la cine sa vină.

Muzica filmului e asigurata de David Bowie, cu un strop de Pink Floyd. Nimic nu se putea mai bine.

Recomand, dar într-o zi când ai tărie sufletească.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în filme și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s